Si asa'mi vine...

De cate ori imi zic cu nu voi mai fi cel care am fost de atatea ori imi simt pamantul fugind de sub picioare si un vertij usor. Simt cum sensul existentei mele este legat de aceasta senzatie neplacuta, de parca l-as stoarce picatura cu picatura din teama de a cadea, de a pierde, de a nu gasi si tot asa mai departe. Sunt obsedat sa sfidez orice conventionalisme, si cu fiecare zi devin tot mai dependent de propriile-mi idei "delirante"... Ma arunc cu capul inainte in macabra banalitate a scurtei mele existente, incercand sa deviez macar cu un milimetru traiectoria nemiscata a timpului. In zadar, tot ce pot sa obtin se reduce la cateva cuvinte obscene si pline de sens, insa pe care nu-mi ajunge tupeu nici sa le rostesc. Uneori visez cum trag tigara dupa tigara si cu o voce beata injur de mama focului. Ma consolez cu gandul ca am si eu un vis care oricand se poate realiza....