joi, 18 noiembrie 2010

Salvador Dali - un geniu ingenuu

"Daca vei juca rolul unui geniu vei deveni unul" (Salvador Dali)

Salvador Dali, nascut in orasul catalan Figueras, a fost intruchiparea cvazitotala a picturii suprarealiste. Fiind intrebat ce inseamna pentru el suprarealismul, Dali raspunde: "Suprarealismul sunt eu ". Dupa aceste cuvinte este de prisos sa spun ca Salavador Dali, fiind un adevarat geniu al picturii, nu s-a multumit cu aceasta, reusind sa mai fie si megaloman, care dealtfel nu i-a stirbit nici cat de putin din genialitate. E unul din misterele lui Dali care ma lasa perplex, in special cand observ ca megalomania ca regula este o substitutie morbida a mediocritatii de care sufera cam 99% din societatea contemporana.
Dali este un exemplu de artist in sensul cel mai pur al acestui cuvant. Fiind manat toata viata de unele compulsii bizare care transformau imaginea sa intr-una de bolnav psihic, Dali a dat dovada de o intuititie si luciditate suficienta pentru a reusi sa ofere lumii aceste bizarerii ca marturie a talentului sau, si se pare aceasta a fost ceea ce i-a salavat viata, in toate sensurile acestei expresii. Doar abilitatea lui Dali de a manipula mass-media i-a oferit sansa de a face averi din operele sale si de a fi recunoscut drept geniu cu mult inainte de a pleca din viata, lucru care din pacate prea putini artisti geniali au reusit sa o faca. Dali a ajuns pana la a-si elabora un stil vestimentar, comportament, mimica pe care si le folosea exclusiv doar cand era convins ca se afla in obiectivul camerei de luat vederi. Toata viata a lucrat la aceasta imagine de geniu, aducand-o pana la o originalitate, care inevitabil se apropia de nebunie. Ceea ce impresioneaza cu adevarat la Dali este felul in care si-a daruit viata in totalitate picturii si artei in general. Cunoscandu-l pe Dali este imposibil de a ti-l imagina apoi intr-o situatie banala, care presupune acceptarea sa ca parte a societatii. Dali s-a evidentiat permanent prin insasi prezenta sa, iar uneori pentru ca aceasta sa fie si mai evidenta recurgea la unele mijloace ciudate. Dali purta un clopotel din care suna atunci cand mergea pe strada, obicei frecvent folosit atunci cand dorea sa atraga atentia trecatorilor. A merge pe strada si a nu fi luat in seama era pentru el insuportabil.
Iar ceea ce cu adevarat ma impresioneaza la Dali sunt picturile sale. Imprumutand tehnica picturii din stilurile renascentiste, Dali populeaza tablourile sale cu imaginile paranoidale de care este invadat.
Tot el este autorul metodei paranoico-critice, care a marcat intreaga sa opera si care consta in interpretarea critica a reveriilor paranoide pe care subconstientul sau le genera incontinuu. Aceasta l-a entuziasmat pe Dali sa abordeze stilul suprarealist al picturii fiind constient de sursa nesecata de inspiratie pe care o prezenta subconstientul sau si pe care a reusit sa o fructifice la maximum.
Tablourile sale ma frapeaza prin nuditatea lumi interioare a pictorului, lume pe care o picteaza fara pic de pudoare. Totusi chiar daca acea lume interioara este intoarsa ca si cum pe dos, este eviscerata in fata noastra, totusi cea mai mare parte din ea ramane ascunsa intelegerii noastre dat fiind complexitatea ei. In fata tablourilor lui Dali ma trec fiorii pe care ii simt ca regula in fata a tot ceea ce este absolut nou si misterios pentru mine. Pur si simplu ma pierd in imensitatea si profunzimea imaginilor aparent plate si monotone.
Un lucru regret acum: ca nu pot sa mai descopar odata toata viata si opera lui Salvador Dali, nu pot sa simt din nou cum se deschid in fata mea portile unui univers dalinian populat de fiinte bizare si pline de sens, univers care mereu ma va atrage prin originalitatea si misterul sau...
Persistenta memoriei de Salvador Dali

marți, 16 noiembrie 2010

Vreau...

Visez priviri indreptate spre mine, deschid ochii si vad cum oamenii ma privesc fara sa ma vada. Uneori ma privesc si se vad pe ei insisi. Si atunci sufar. Mi-e foame de sentimente sincere. Sunt naiv, dar nu vreau sa ma schimb. Nu vreau sa ma lipsesc de sansa de a simti ceea ce altii nu pot simti prin grosimea pragmatismului ce le serveste drept timpan, retina, papile gustative, drept conexiuni cu lumea reala, lumea aflata dincolo de ceea ce pretindem a cunoaste. Imi repet in fiecare zi ca nu stiu nimic si pornesc in cautarea raspunsurilor...
Imi simt sufletul uscandu-se de sete, de foame si de toate lipsurile pe care si le poate inchipui un om. Uneori dau peste un izvor de naturalete si atunci ma imbat cu prospetimea sa. Alteori sunt servit cu o portie de interes. Dar si acesta foarte repede se strica, incepand sa miroase a ipocrizie. Serile hoinaresc ca un lup pe strazile asternute cu frunze. Caut instinctiv un balsam pentru ranile care brazdeaza ceea ce candva era o membrana foarte fina si sub care clocoteau sentimente, bucurii, sperante... Astazi este toata o crusta...
Vreau sa visez cu ochii deschisi, vreau sa ma pierd in visul meu, sa sterg orice hotar dintre realitate si dorinta. Vreau sa pot intoarce timpul inapoi pentru a admira iar si iar zborul unei frunze cazande, sa o las sa-mi atinga fata dupa care sa opresc timpul in loc... Vreau sa cred in tot ceea ce credeam candva. Vreau sa uit tot iar diminetile sa incep viata de la capat. Vreau sa fiu ceea ce sunt. Vreau...

vineri, 12 noiembrie 2010

Electorale

Vai de capul nostru, moldovenii. Nu in zadar ne compatimeste o intreaga Europa. Si de ce n-ar face-o daca de 2 ani incoace stam si ne jucam de-a alegerile. Unii pornesc campanii impotriva cainilor de pe strada cu gand sa-i sperie pe cei de alta culoare politica. Altii isi baga mutrele in photoshop pentru a parea mai destepte si pentru a arata asa de parca ar spune:"Ia uitati-va la mine ce gras si satul sunt, de azi inainte nu mai fur nici un leu caci nu mai incape". Iar apoi lipesc aceste opere pe toate gardurile, cica votati-ma...
De 2 ani incoace jucam hora in jurul urnelor de votare, si stam si ne miram cat de frumosc s-a scurs buletinul de vot al domnului Voronin in urna. Neaparat poze, interviuri, pronosticuri. Doar ca pazea, vine mintea moldoveanului de la "urna" si rastoarna peste cap toate socotelile si calculele politicienilor. Ce sa-i faci daca politicienii nostri stiu a calcula doar banii din buzunarul strain. Si mormaind ceva de genul "buletine contrafacute", "incalcarea regulamentului de participare la vot", marii nostri strategi se retrag cu coada intre vine si incep sa chibzuiaza cam unde ar mai putea sa arunce vreo 10% din bugetul pe anul viitor, astfel incat la urmatoarea runda de-a v-ati ascunselea in cabina de votare ei sa iasa cu fata cea mai curata si mai neprihanita si desigur pe primul loc in cursa pentru dreptul de a avea vila bogata, imunitate si viata fericita pentru urmatorii patru ani. Dupa care scuipaturi in obraz, calomnii, minciuni in public si pe la spate, batai cu pumnul in piept (in propriul piept, caci in pieptul strain vezi tu nu le permite educatia), iarasi minciuni, cica "dragi alegatori", si tot asa mai departe... Iar moldoveanul sta si priveste toata aceasta harababura electorala pentru ca, ajuns in cabina de votare, de ciuda, de rusine, de buimaceala si de mama focului, sa-i vina doar un singur gand sinucigas: "Tot mai bine era inainte...".

miercuri, 10 noiembrie 2010

Sah si ... sah si ... sah si ...

Joc sah. Imi place tot in afara de expresia "joc". Lupt, cuget, creez, ranesc si sunt ranit, ma inteleg si incerc sa inteleg pe celalalt... Anume prin aceste stari de spirit trec in timpul unei partide. Si daca miscarile pe care le fac s-ar reflecta in viata de zi cu zi si nu pe tabla in patratele, as spune ca traiesc IN SAH. Si de ce nu? Azi sunt pion si ma tarasc ca un milog cu pasi marunti. Maine voi fi cal si voi sari peste capetele altora, privindu-i din zborul meu si facandu-le siret din ochi. Apoi voi ateriza peste vreun nebun si-mi voi sfarsi zilele murind nonsens.
Iar serile, in amurg visez ca sunt rege. Apoi visul trece in cosmar, iar eu pe tabla goala alerg si ma zbat, cautand in zadar adapost. Sah si ... sah. Mai rezist. Cat voi rezista oare? Ma zbat si ma gandesc ca mare prost am fost ca nu mi-am pretuit deloc caii, am parasit turnul, iar regina m-a parasit ea singura. Sah si ... sah. As fi bucuros si de compania vreunui pion, dar vezi tu la vremea mea eram tare mandru. Nu-i nimic, mai rezist. Caut cu infrigurare adapost, dar am de ales doar intre patratele negre si albe. Aleg unul negru. Sah si ... sah. Cat va mai dura? Deja am obosit. Numar sahurile care mi-au ramas pana la mat. Sah si ... sah si ... sah si ... MAT? Nu. M-am trezit. Imi amintesc ca nu sunt rege. Ma bucur, sunt salvat, si tot asa mai departe. Dar, brusc cineva imi urla la ureche: "sah!!!" Ce? Nu se poate! "... si ... MAT".
Traiesc. Imi place tot in afara de expresia "imi place"...

luni, 8 noiembrie 2010

Banalitati

Waaaauuuuu! Imi dau seama ca 99% din activitatea, discutiile si gandurile noastre nu sunt altceva decat banalitati si mi se face rau. Urasc sa fiu ca toti, dar cel mai tare urasc sa fiu banal. Probabil ca este aici o legatura dintre cele doua calitati dar nu prea imi vine acum. Si cel mai ingrozitor (pentru mine cel putin) este ca aceste banalitati sunt necesare si de neinlocuit in anumite situatii (ca sa nu zic in toate). - Nu-mi spuneti cat e ora? Cine naibii a inventat aceasta fraza, si ce destept a propus-o ca cheie spre inima (si am in vedere bineinteles "patul") unei femei. Odata ce te-ai ostenit sa fluturi din limba pentru un scop anume, de ce sa nu fie acesta si unul frumos. Ori, banuiesc ca daca te-ai hotarat sa-ti petreci seara cu o domnisoara, inseamna ca cel putin iti face placere sa o privesti, ca ti-a placut macar ceva la ea. Dar doamne fereste sa-ti treaca prin cap sa-i spui. Ai innebunit? Intreab'o cat e ora, ca doar de asta si-a cumparat ea ceas cu cristale swarovski.

duminică, 7 noiembrie 2010

Vreau sa fiu medic

Hai sa ma dau si eu cu parerea, ca vorba ceea "tot patitu'i priceput". Si nu stiu de priceput da de patit sigur am patit-o. M-a umflat si pe mine altruismul cu mai bine de zece ani in urma sa devin medic, si acum stau si fac retrospectii de necaz. Si daca medicii inteleg despre care necaz vorbesc, stiu ca unii orbecaiesc si-si rup mintile intre ideea de noblete si de salvare a vietilor pe de o parte si aluziile si bancurile pe sama averii medicilor si profesorilor pe de alta parte. Dar nici gand sa va sperii. Pur si simplu sper ca mai sunt oameni pe care greutatile doar ii motiveaza spre a schimba ceva spre mai bine. Iar in medicina avem mare nevoie de asa oameni...

Dar s'o incep de la capat. Desigur pentru a deveni medic in primul rand este nevoie sa te hotarasti sa devii medic. Iar acesta este un lucru nu prea usor. E greu sa faci acest pas cand cunoscutii iti fac cu ochiul de prin facultatile de economie, relatii internationale si alte specialitati la moda. Ca regula punctul pe "i" de cele mai dese ori il pun parintii (si ei tot medici, desigur).  Doar ca ar fi bine de tinut minte ca alegerea unei profesii este o decizie mai mult sau mai putin definitiva (in sens ca te va defini ca personalitate, ca om, ca element al societatii), este ca hotararea de a-ti imprima un tatuaj - aceasta iti ramane pe toata viata. Asa ca, orice-ar spune parintii, cel mai bine e sa incerci sa te vezi in halat alb, la patul bolnavului sau cu bisturiul in maina, si poate ca vei avea o mai buna intelegere a deciziei pe care urmeaza sa o faci.

Fara doar si poate medicina poate deveni un domeniu extrem de interesant pentru cei pe care aceasta ii va pasiona. Deasemenea oricand vei putea simti nobletea acestei meserii daca vei pune ca scop principal al activitatii tale sanatatea pacientului. Iar aceasta va fi una din principalele surse de multumire si satisfactie in procesul de practicare a medicinei.

Totusi, uitandu-ma inapoi imi dau seama ca decizia de a deveni medic, ca de altfel si orice decizie legata de viitoarea profesie, de cele mai multe ori se dovedeste a fi o extragere la loterie. Scoteai tu din bol prestigiul, respectul si stima pacientilor dar ai scos pana la urma mitele, invidia colegilor, saracia si altele de genul asta. Astfel ca nu pot sa spun decat ca daca doriti sa deveniti medici, fiti gata sa va sacrificati orice visuri si propria sanatate pentru implinirea visurilor si sanatatea pacientilor vostri. Da, medicul prin definitie trebuie sa fie altruist, iar tragedia din medicina arata exact pe dos...

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Cine sunt eu?

Salut! Cat nu ar fi de banal dar am sa incep prin a ma prezenta. Sunt rezident in neurologie. Unde, cum ma cheama, cati ani am? Sunt niste amanunte prea putin importante pentru scopul pe care mi l-am pus atunci cand am creat acest blog. De fapt, caut un mod de a ma elibera de gandurile si ideile pe care le-am acumulat pana in acest moment. Desigur, sper eu ca aceste idei sa para cuiva interesante si de ce nu, poate chiar utile. In cel mai rau caz ma voi multumi si cu simplul fapt de a fi citite. Daca aceste ganduri vor avea un ecou in inimile si gandurile altora, voi fi fericit sa le ascult "sunand" in raspuns la postarile mele.
Pe curand!